Criticile la adresa lui Dragnea, tranșate în PSD. Când se reunesc liderii social-democrați

Criticile la adresa lui Dragnea, tranșate în PSD. Când se reunesc liderii social-democrați
Publicat: 14/02/2017, 19:43

”Eu nu de la CExN vreau să cer reconfirmare. Dacă va fi nevoie o s-o fac în alt cadru”, a declarat, marți, Liviu Dragnea.

Întrebat dacă se referă la un Congres, el a precizat: ”Nu, dar tocmai v-am spus că organizațiile județene…lăsați-ne să decidem noi în partid totuși. Am înțeles acele voci extrem de importante și extrem de urmate, am văzut, dar totuși partidul îndrăznește prin organizațiile județene să-și exprime niște puncte de vedere”.

Liderul PSD a ținut să precizeze că PSD funcționează bine și este un partid unit și coerent.

”Că se încearcă să se inducă ideea că avem o problemă în partid, asta se pare că a generat și decizia organizațiilor județene care au simțit nevoia să întrunească în CEx județene să reafirme acest sprijin. Nu avem probleme”, a spus Dragnea.

În acest context, liderul PSD și-a exprimat speranța să nu fie nevoie și de ”a doua operațiune” în afară de cea din organizațiile județene.

”Eu sper să nu mai fie nevoie și de a doua operațiune și o să-i rog pe colegii mei – nu putem de fiecare dată când apare cineva cu astfel de inițiative în fiecare județ să se discute despre asta. Eu cred că e suficient”, a conchis liderul PSD.

La această ședință a CExN urmează să se discute, potrivit surselor citate de Medifax, numirea unor noi miniștri atât la Justiție, după demisia lui Florin Iordache, cât și la Mediu de Afaceri și Antreprenoriat, după demisia lui Florin Jianu.

De asemenea, se va discuta și despre criticile aduse de vicepreședintele PSD, primarul Iașului Mihai Chirică, în spațiul public, liderului social-democraților Liviu Dragnea, referitor la modul în care este condus partidul.

Marți, președintele PSD, Liviu Dragnea, declara, la sediul instanței supreme, că nu există nicio fractură în PSD, „nici măcar un picior scrântit”. Referitor la criticile aduse de edilul din Iași, Mihai Chirica, Dragnea preciza că partidul „a avut mereu în istoria lui Chirici”.

„Nu e nicio fractură în PSD. Nici măcar un picior scrântit. PSD a avut tot timpul în istoria lui Chirici. Partidul se va exprima în următoarele zile față de aceste voci care, de fapt, sunt una singură. Sigur că este o voce foarte importantă, tot aceeași voce s-a referit și l-a susținut pe Iohannis în zilele în care, cu toată susținerea coaliției care câștigase alegerile, a refuzat-o pe doamne Sevil Shhaideh, dar toate acestea le discutăm în partid. În ceea ce privește relația cu premierul Sorin Grindeanu, este aceeași relație pe care am avut-o și în zilele dinaintea discuției privind formarea guvernului ca și astăzi”, spunea Liviu Dragnea la sediul ÎCCJ.

Vicepreședintele PSD, Mihai Chirică, a lansat, duminică, critici dure la adresat liderului partidului Liviu Dragnea, afirmând că „politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă”, chiar dacă acesta a fost un bun lider de partid, care a dus la câștigarea unor scoruri electorale foarte bune. Chirică a fost întrebat dacă este mulțumit de felul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, conduce partidul.

„Sincer? Nu. Dacă aș fi fost mulțumit, aș fi tăcut și aș fi înghițit lucrurile astea ca atare. E nevoie de un alt leadership și e nevoie de o schimbare în managementul politic”, a răspuns primarul municipiului Iași.

Întrebat de jurnaliști dacă Sorin Grindeanu ar fi un lider mai bun al PSD, Dragnea a spus : „Ca să citez un clasic în viață: Altă întrebare! O să preluăm toți asta”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce este viciul cardiac, boala cu care a fost diagnosticată Andreea, fiica artistului Igor Cuciuc
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
World of Warcraft, unul dintre cele mai iubite jocuri video din lume, a împlinit 20...